Ma gandeam zilele trecute cum sunt romanii, sau ma rog, oamenii in general, indiferent de natia careia ii apartin … Si nu vreau sa indrug aici un lung-lat sir de epitete adjectivale precum “nenorociti”, “ticalosi”, “rai”, “interesati”, “profitori” etc, pentru ca ar crede publicul (care nu exista) ca am ceva cu rasa umana, ipoteza total complet nedovedita …
Oamenii sunt “suciti”, “indecisi”, “nehotarati”, “fraieri”, “meschini”, “comozi”, si asta indiferent de patratica colorata ocupata pe harta lumii. Pana nu demult, credeam ca romanii sunt cea mai rea natie. Am fost aproape ferm convinsa ca mai rau de atat nu se poate. Asta pana am studiat cu atentie o mica-mare strategie de marketing lansata de producatorii unui mic joculet tip browser. Indivizii, au decis ca daca acest joc s-a bucurat de un asemenea succes in randurile utilizatorilor fara ca investitia lor sa fie foarte mare (deh, sintagme precum “maximizarea profitului” cantaresc mai mult decat cele gen “indicele de satisfactie al consumatorului”) incat, ar putea sa-si mareasca cifrele din contabilitate printr-o mica imbunatatire a joculetului. Si, s-au si pus pe treaba! Noua versiune a fost anuntata, dezbatuta, criticata, blamata, asteptata si … finally lansata … necorectata, neprelucrata, neverificata, nestructurata. Intradevar, au dat dat dovada de un inalt grad de profesionalism cand au omis sa cerceteze si umila parere a nenorocitului de consumator. Informatiile puse la dispozitia publicului nu au fost extrem de detaliate insa, au fost invelite in matase de entuziasm si legate strans cu panglici mari de promisiuni. Noutate se presupune in start ca e mai buna, insa, se omite un aspect minor: noutatea poate fi complet diferita fata de produsul gustat anterior, fapt ce surprinde si naste reactii contrare asteptarilor avute de producator.
Asadar upgrade-ul a devenit o reinventare. Si omul, s-a trezit, peste noapte, ca ii fusese bagat pe gat un produs mediatizat, asteptat, insa deloc usor de utilizat … Au aparut o groaza de reactii. Cred si eu! “Pai io n-am cumparat asa ceva, domnu’! Io nu stiu ce sa fac cu toate ledurile astea. Cand mi-ai zis ca voi capata altul mai bun, nu m-ai informat ca asta nou e ca genul SF intre revistele mondene cu care eram obisnuit. Pai acum, ce dracu’ fac cu el? Ia, ia-l mata inapoi, si da-mi-l pe ala vechi … ala vechi pe care stiu a-l folosi. Cum care??? Ala cu putine butoane si fara telecomanda! Pe bune ca acum ii apreciez rateurile si curentarile si penele de imaginatie de care dadea dovada. Nu ma deranjeaza nici tratamentul violent la care-l supuneam si nici epitetele colorate cu care-l scuipam!”
Producatorul, om dragut si atent la nevoile publicului, a decis ca publicul vrea noutatea, desi nu stia asta. A luat o palnie, a varat-o fraierului pe gatlej, si a inceput a turna noutatea … mai de voie, de nevoi, mai fortat, mai din greseala (dap, greseli … d’alea normale, perfect umane, adica, facute de oameni, in defavoarea altor oameni)… In timp ce studia procesul de victimizare cu atentie, a observat ca publicul devenise cam verde, insa, a considerat ca nu e destul, si a mai turnat in continuare 500 ml de potiune autoenervanta. Eeee … cand publicul era deja mov (si nu vorbesc aici despre movul subsemnatei, ca asta e placut ochiului si fin pipaitului, ci despre ala mov de sufocare aka lipsa de aer) s-a gandit sa studieze reteta mancaricii si sa corijeze ingredientele pentru ca potiunea sa nu mai zgarie pe gat si nici sa mai provoace spasme abdominale si greturi neuronale. Au dres-o cu niste eau de toilette, ca sa aibe gust de brand, si cu niste frisca hipocalorica ca sa poate infige ciresica in ceva. Au asezat-o frumusel pe un platou, si au pus-o in vitrina…. Deh, oricum nu mai aveau ce face (din cauza greselilor umane de mai sus). Acum, nenea de la fabrica nu poate fi invinovatit de nimic. Era produsul lui, reteta lui, cheful lui de noutate, ideea lui de reinventare … profitul lui. Publicul cazut in extrema cealalta, cea in care blama intentiile proprietarului de a profita de produsul propriu dupa bunul sau plac (cati de p in fraza asta 
). Deh, un judecator ar da castig de cauza cui? Ca eu n-as stii cine are dreptate in cazul asta, ori, si cu mandra si cu draga, nu se poate…
Fiecare trage pentru propriul interes:
producatorul -> profit
consumatorul -> satisfactie
Cand asteptarile partilor se trosnesc si nu se pliaza => revolutie!
Producatorul este profitor, publicul e fraier … producatorul e rau, publicul e meschin (interesele marunte, precum satisfactia proprie si personala te fac sa treci cu vedere consecintele) … producatorul e nehotarat, publicul e ticalos (ca exercita anumite drepturi asupra unui produs ce apartine de fapt si de drept, altcuiva) … si lista continua…
Joc in continuare, deocamdata noutatea ma impinge inspre inainte. Trec cu vederea bug-urile si lipsa totala de logica a programatorului. Ma fac ca nu vad diminuarea eficientei si nici nevoia de marire a investitiei necesare (TIMPUL, ca asta investesc … si am nevoie de mai mult timp pentru sarcini pe care inainte le terminam clipind din ochi) si zambesc rece, gandindu-ma ca s-a ajuns aici, din cauza unui om, care a omis sa apese butonelul back-up inainte de a aseza “cozonacul” pe taraba …
44.433000
26.100000
Postat in Di'tatii
Sunt o fire obsesiv-compulsiva cu probleme grave de acceptare a sintagmei “let it go”. Cand ceva imi intra in cap, ramane acolo pana reusesc sa desenez o schita detaliata.
) 
Nimeni nu stie cum a inceput totul. Nimeni nu-si mai aminteste sau nu mai vrea sa o faca. A fost simplu, precum inceputul unui joc cu copiii din cartier. Relatii superficiale s-au legat cu usurinta si s-au desfacut cu tunete si fulgere, exact ca si “Tara-tara, vrem ostasi”.
Comentarii recente